Anvelope pentru biciclete, fabricate din cauciuc din păpădie

 

Vredestein caută întotdeauna soluţii inovatoare şi durabile, pentru a oferi noi impulsuri produselor pe care le fabrică.

Fortezza Flower Power este un bun exemplu:  Rezultatul unei asocieri în participaţie cu Universitatea şi Centrul de cercetare Wageningen (WUR), denumită Drive4EU, cofinanţată de Uniunea Europeană. Împreună am dezvoltat o anvelopă din cauciuc extras din rădăcinile păpădiilor. Implicarea Vredestein ilustrează importanţa pe care compania o acordă sustenabilităţii şi inovaţiei.

 

Vredestein Fortezza Flower Power

Acest produs unic este prima anvelopă pentru bicicletă din lume, produsă cu cauciuc natural extras din rădăcinile păpădiei ruseşti (Taraxacum kok-saghyz sau TKS). Prin urmare, a fost denumită Flower Power (Fortezza este linia de succes a anvelopelor pentru biciclete rutiere Vredestein). Acest lot în ediţie limitată este format din anvelope realizate cu cauciuc extras din flori cultivate şi recoltate în Olanda.

 

Compusul special al prototipului Fortezza Flower Power oferă o aderenţă mai bună decât compuşii tradiţionali şi îmbunătăţeşte performanţa. Acest lucru este direct legat de concentraţia mai mare de răşină naturală din această variantă specială de cauciuc natural. Procedura de recuperare a cauciucului natural este un proces care necesită costuri şi timp, iar studiile analizează în prezent dacă această anvelopă poate fi produsă în masă în viitor.

 

În timpul ultimului eveniment Eurobike, cea mai mare şi cel mai prestigioasă expoziţie internaţională de biciclete din lume, Vredestein Flower Power a primit un premiu pentru inovare Eurobike.  Suntem mândri că am obţinut o astfel de recunoaştere pentru acest proiect. 

Apollo Vredestein a colaborat îndeaproape cu WUR pentru a dezvolta acest cauciuc natural special, pentru a face producţia viabilă şi pentru a testa diverşi compuşi. Fiecare îmbunătăţire a procesului de extracţie a cauciucului a dus, de asemenea, la o îmbunătăţire directă a calităţii cauciucului. Ca rezultat, compusul special utilizat acum ca test pentru prototipul Fortezza Flower Power oferă o aderenţă mai bună decât compuşii tradiţionali. Acest lucru este direct legat de concentraţia mai mare de răşină naturală din această variantă specială de cauciuc natural. În prezent, studiile analizează dacă această anvelopă poate fi produsă în masă în viitor.

 

DRIVE4EU

Apollo Vredestein participă la proiectul DRIVE4EU, care se concentrează pe dezvoltarea producţiei de cauciuc natural şi inulină din păpădia rusească. Proiectul este coordonat de Universitatea şi Centrul de cercetare Wageningen. Scopul este de a explora modalităţi prin care UE să devină mai puţin dependentă de importurile de cauciuc natural în viitorul apropiat, în parte ca răspuns la penuria mondială de cauciuc natural care se prefigurează. Se preconizează că cererea globală va creşte – în prezent, Uniunea Europeană este în continuare complet dependentă de importurile de cauciuc natural. Mai multe informaţii sunt disponibile la adresa: http://www.drive4eu.eu

Primiţi cele mai recente ştiri şi actualizări ale noastre

loader